joi, 30 octombrie 2014


Parteneriatul proiectului INTERREG IVC CHARTS a lansat, la Bruxelles, „CARTA THESSALIA” pentru Dezvoltarea Durabilă a Turismului Cultural şi de Patrimoniu, în cadrul manifestării

„Zilele Porţilor Deschise” 

 (9 Octombrie 2014)
În prezenţa reprezentanţilor instituţiilor Uniunii Europene, a organizaţiilor pan-europene dedicate culturii şi turismului şi a altor părţi interesate, parteneriatul proiectului CHARTS a lansat CARTA pentru „Rolul Culturii şi al Patrimoniului în formarea şi oferirea de Valoare Adăugată Strategiilor Regionale pentru Dezvoltarea Durabilă a Turismului", la Bruxelles în cadrul manifestării „Zilele Porţilor Deschise – a 12-a ediţie a Săptămânii Europene a Regiunilor şi Oraşelor’.

Carta CHARTS a fost prezentată anterior şi discutată în cadrul Conferinţei Finale a proiectului CHARTS în data de 12 septembrie 2014, în Agria, Volos, Magnesia, regiunea Thessalia, Grecia. "Carta Thessalia", aşa cum va fi denumită în continuare, deoarece a fost prezentată pentru prima dată în regiunea Thessalia, este adoptată în principiu de către partenerii proiectului CHARTS, cu clarificările, modificările, îmbunătăţirile şi completările ulterioare.

În deschiderea evenimentului de lansare a CARTEI, domnul Kostas Chalevas, preşedintele ECTN, a declarat:

Lansăm astăzi această importantă "Cartă Thessalia" aici, la Bruxelles, pentru instituţiile Uniunii Europene, organismele pan-europene şi alte părţi interesate. Va urma o perioadă de consultare publică până la 1 decembrie 2014. Aşteptăm cu nerăbdare să primim comentariile şi sugestiile dumneavoastră pentru îmbunătăţirea acestui document, cu scopul de a face din această Cartă Thessalia începutul unei noi ere în dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului cultural şi de patrimoniu, atât în Europa, cât şi în afara graniţelor ei.

Coordonatorul proiectului CHARTS, domnul Manos Vougioukas, prezentând Carta, a afirmat:

Scopul "Cartei Thessalia" este de a grupa într-un singur document, cuprinzător şi integrat, principiile de bază, caracteristicile, constatările, concluziile şi recomandările privind bunele practici în ceea ce priveşte implicarea culturii şi a patrimoniului în dezvoltarea turismului durabil.

Obiectivul Cartei este să se bazeze pe toate iniţiativele, declaraţiile, rezoluţiile, opiniile şi cartele anterioare, să exploateze posibilele sinergii şi să faciliteze implementarea recomandărilor de către autorităţile responsabile cu destinaţiile la nivel regional şi local.

Această Cartă se adresează autorităţilor administraţiei publice regionale şi locale, organizaţiilor de management a destinaţiilor, organismelor din turism, asociaţiilor din turism, reţelelor turistice şi culturale, cetăţenilor şi grupurilor comunitare, ONG-urilor, asociaţiilor de IMM-uri, instituţiilor Uniunii Europene, organismelor internaţionale şi altor instituţii interesate şi actorilor din domeniu.

Carta cuprinde cele 12 teme de bune practici examinate şi documentate în cadrul proiectului CHARTS, dar propune, de asemenea, şi alte acţiuni suplimentare cu privire la următoarele teme: Mobilizarea Voluntarilor,Turismul Religios şi de Pelerinaj,Turismul de Patrimoniu Industrial Facilităşi de Interpretare a Patrimoniului, Patrimoniu Cultural Intangibil Mobilitate Durabilă şi Accesibilitate, Industriile Creative şi Culturale,Economia Experienţei

Consultarea publică lansată de parteneriatul proiectului CHARTS se va încheia la sfârşitul lunii noiembrie 2014, versiunea finală a Cartei urmând a fi publicată în luna decembrie 2014, marcând astfel o nouă eră în dezvoltarea durabilă şi în promovarea turismului cultural şi de patrimoniu în Europa şi în afara graniţelor ei. 

Această Cartă reflectă importanţa tot mai mare acordată aspectelor legate de conservarea şi răspândirea Culturii şi Patrimoniului European (inclusiv cultura contemporană şi patrimoniul natural), în lumina conexiunii cu Turismul şi Dezvoltarea Durabilă. În acest context, crearea de produse şi servicii turistice durabile, inovatoare şi transnaţionale noi şi modernizate, bazate pe cultură şi patrimoniu ar trebui considerată de o importanţă crucială.

Carta pune accent pe abordarea efectelor schimbărilor climatice asupra destinaţiilor, accesul pentru toţi la resursele culturale şi naturale, crearea de parteneriate eficiente la nivel de destinaţie, implicarea comunităţilor locale, familiarizarea vizitatorilor cu patrimoniul şi cultura locală pentru un turism responsabil, îmbunătăţirea calităţii şi informaţiilor pentru turişti, introducerea strategiilor de marketing specifice destinaţiilor, promovarea rutelor culturale, a patrimoniului feroviar, a gastronomiei, meşteşugurilor tradiţionale, cicloturismului, precum şi depăşirea crizei economice prin generarea de locuri de muncă, inovare şi dezvoltare durabilă.



Asociaţia Ecomuzeul Regional Sibiu

Marius Halmaghi